Politica externă a Statelor Unite a suferit o transformare profundă, trecând de la diplomația instituțională la o rețea de interese private și aliați ideologici. Într-un eseu publicat de The Atlantic, Anne Applebaum susține că administrația condusă de Donald Trump utilizează emisari informali, oameni de afaceri și influenceri pentru a gestiona relațiile internaționale. Această abordare prioritizează interesele proprii ale unor actori din anturajul președintelui, în detrimentul structurilor guvernamentale clasice de la Washington.
Cazul Braziliei ilustrează această schimbare de paradigmă, în special în timpul crizei din vara anului 2025. După ce SUA au impus tarife de 50% produselor braziliene și au sancționat judecători, oficialii de la guvernul Lula au constatat că accesul la Casa Albă a devenit aproape imposibil. În schimb, familia Bolsonaro a beneficiat de acces direct, iar un armistițiu a fost facilitat de miliardarul Joesley Batista. Acesta din urmă, a cărui companie a donat 5 milioane de dolari pentru învestirea lui Trump, a jucat un rol crucial în negocierea reducerii tarifelor.
Această strategie de utilizare a intermediarilor se extinde și la nivelul Europei, unde Washingtonul pare să susțină direct liderii de dreapta radicală. Documentele oficiale sugerează necesitatea de a „ajuta Europa să-și corecteze traiectoria”, o formulare interpretată ca o justificare pentru implicarea în politica internă a continentului. Administrația folosește instrumente precum sancțiuni de viză și finanțări culturale pentru a susține ceea ce numește „aliați civilizaționali”, incluzând partide precum Alternative für Deutschland în Germania sau susținerea publică pentru Viktor Orbán în Ungaria.
Interesele comerciale se suprapun constant cu deciziile politice, afectând sectoare precum energia, mineralele strategice și tehnologia. Un exemplu este rolul lui Steve Witkoff, investitor imobiliar devenit emisar special, care ar fi negociat deja acorduri privind resursele pentru companii americane. Totodată, se menționează proiecte precum acordul privind rezervele de wolfram din Kazahstan, de care ar putea beneficia fiii lui Trump. Această tendință transformă politica externă într-un instrument de obținere a unor avantaje comerciale directe pentru un grup restrâns de actori.
Impactul acestor schimbări este vizibil și în alte regiuni, precum Groenlanda, unde companii apropiate de administrație au început activități de foraj fără aprobări oficiale. În Canada, se observă o strategie de slăbire prin acordarea de atenție separatismului din Alberta. În Argentina, pachetul financiar de 20 de miliarde de dolari anunțat în 2025 este văzut de critici ca un sprijin politic pentru Javier Milei. În toate aceste cazuri, puterea americană este exercitată prin companii private și lobbyști, nu prin diplomați.
Această evoluție a politicii externe americane are loc într-un context global marcat de volatilitate economică. În timp ce marile puteri reconfigurează rutele comerciale, Europa se confruntă cu previziuni sumbre privind prețurile la petrol și gaze pentru iarna care urmează. Această incertitudine energetică accentuează presiunea asupra aliaților tradiționali, care, simțind că securitatea lor nu mai depinde de stabilitatea politică din SUA, încep să caute alternative de securitate și parteneriate comerciale independente.
