Discuțiile militare privind posibilele acțiuni ale Statelor Unite împotriva Iranului au pus în prim-plan utilizarea bombei GBU-43/B Massive Ordnance Air Blast (MOAB). Deși această bombă convențională de mari dimensiuni, care cântărește aproape 10.000 kg, posedă o forță explozivă uriașă, experții avertizează că aceasta ar putea fi ineficientă împotriva obiectivelor strategice iraniene. Principala problemă rezidă în natura armamentului, care nu este conceput pentru distrugerea buncărelor de mare adâncime.
Spre deosebire de bombele penetrante, MOAB este proiectată să detoneze în aer, deasupra suprafeței, pentru a dispersa o undă de suprapresiune pe o zonă extinsă. Această caracteristică o face utilă împotriva personalului militar, a structurilor expuse sau a intrărilor în peșteri, însă energia sa se distribuie predominant pe orizontală. În fața complexelor subterane protejate de beton armat, majoritatea puterii explozive se va dispersa fără a putea afecta infrastructura aflată adânc sub pământ.
Instalațiile nucleare ale Iranului, precum cele de la Natanz, sunt construite strategic pentru a rezista unor astfel de atacuri. Multe secțiuni sunt amplasate la o adâncime de 40-50 de metri sub suprafață, fiind protejate de straturi groase de beton și de relief muntos. Analizele indică prezența unor rețele extinse de tuneluri în munți, unde roca naturală absoarbe și dispersează undele de șoc, reducând drastic impactul unei explozii de tip MOAB.
Lt. gen. KR Rao (în rezervă), fost director general al artileriei, subliniază că un atac cu această bombă ar putea eșua din motive tehnice și operaționale. El menționează că incapacitatea de a penetra terenul muntos și faptul că ușile masive pot absorbi efectul exploziei limitează raza letală a suprapresiunii. În acest context, bomba GBU-57 Massive Ordnance Penetrator este considerată o alternativă mult mai potrivită, având o carcasă special concepută pentru a străpunge roca și betonul.
Din punct de vedere operațional, utilizarea MOAB implică riscuri suplimentare pentru forțele americane. Această armă trebuie lansată de pe un avion de transport MC-130 modificat, care este mult mai vulnerabil în spațiul aerian contestat decât bombardierele stealth. Pentru a putea efectua un astfel de atac, SUA ar trebui probabil să neutralizeze deja rețeaua de apărare antiaeriană a Iranului, ceea ce ar necesita o campanie militară de o amploare considerabilă.
Strategia de apărare a Iranului a fost adaptată de două decenii pentru a contracara superioritatea aeriană convențională. Prin dispersarea obiectivelor esențiale în rețele de tuneluri și depozite subterane, Teheranul încearcă să reducă eficacitatea atacurilor de precizie. Astfel, o utilizare a bombei MOAB care nu reușește distrugerea țintelor ar putea fi transformată de regimul iranian într-o victorie propagandistică, confirmând rezistența infrastructurii sale fortificate.
