Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o hotărâre prin care constată că Italia nu a oferit reparații suficiente persoanelor ale căror procese au durat între 14 și peste 20 de ani. Instanțele naționale italiene au limitat aceste despăgubiri la valoarea litigiului, o practică ce a fost judecată neadecvată de instanța de la Strasbourg. Decizia, cunoscută sub numele de Andreani și alții împotriva Italiei, clarifică limitele mecanismului de compensație cunoscut sub numele de Pinto.
În cazul Andreani, CEDO a identificat încălcări ale dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și ale dreptului la un remediu efectiv. După modificările legislative din 2012, Italia aplica un plafon conform căruia despăgubirea nu putea depăși valoarea pretenției din procesul principal. Instanțele au tratat această sumă ca fiind suficientă fără a verifica dacă aceasta rămânea rezonabilă în raport cu situația reclamanților și cu durata extrem de lungă a procedurilor.
Alte cauze au oferit perspective diferite asupra aplicării legilor naționale. În cazul Mendicino, reclamanții au câștigat pentru durata excesivă a proceselor, însă critica privind ineficiența remediului a fost respinsă. Instanțele italiene refuzaseră compensația invocând reguli privind litigii abuzive, deși reclamanții nu primiseră sancțiunea relevantă în procesele de fond. În schimb, în cazul Grassucci, Curtea a constatat că remediul nu fusese efectiv în anumite proceduri fiscale care implicau sancțiuni de natură penală.
În materia fiscală, procesele analizate în cauza Grassucci au durat între opt ani și nouă luni și 24 de ani și șapte luni. CEDO a reținut că aceste sancțiuni fiscale au un caracter penal în sensul Convenției, chiar dacă dreptul italian nu le clasifică astfel. Autoritățile italiene vor trebui să interpreteze legea astfel încât să asigure efectul deplin al Convenției, iar viitorii reclamanți vor continua să folosească mecanismul Pinto pentru a contesta durata procedurilor fiscale relevante.
Cauza Ferracane a prezentat un alt scenariu, unde cererea a fost declarată inadmisibilă. Curtea a acceptat o prezumție care permite refuzarea compensației pentru un litigiu cu valoare neglijabilă, deoarece se putea considera că reclamantul nu a suferit un dezavantaj important. Totuși, instanțele au păstrat posibilitatea de a răsturna această prezumție în funcție de situația specifică a persoanei. În cazul Schiavo S.R.L. și alții, plângerea a fost respinsă deoarece societatea nu solicitase despăgubiri prin mecanismul Pinto.
Mecanismul de compensații, cunoscut sub numele de Legea Pinto, a fost adoptat în Italia în anul 2001 pentru a permite persoanelor afectate de procese excesiv de lungi să solicite reparații. Scopul inițial al acestei legi este ca încălcarea drepturilor de către sistemul de justiție să poată fi reparată în primul rând de către instanțele naționale, fără a fi necesar ca fiecare caz individual să fie trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
