Parcul Național Doñana, situat pe coasta Atlanticului în sud-vestul Spaniei, se confruntă cu o secetă severă care amenință biodiversitatea locală. Această zonă protejată de UNESCO găzduiește milioane de păsări migratoare și specii precum râsul iberic, însă resursele sale de apă sunt epuizate. Problema este agravată de creșterea temperaturilor și de schimbările climatice, dar și de utilizarea masivă a pânzei freatice pentru agricultură.
Regiunea este esențială pentru aprovizionarea Europei, Spania furnizând un sfert din producția proaspătă de fructe și legume consumată pe continent. Pentru a susține acest flux, s-au instalat sute de puțuri ilegale care extrag apă din pânza freatică. În 2016, WWF Spania estima prezența a peste 1.000 de puțuri ilegale și a unor 1.700 de bazine utilizate nelegal pentru irigarea unor suprafețe echivalente cu 4.200 de terenuri de fotbal.
Cultivarea căpșunilor, numite „aurul roșu”, generează profituri uriașe de până la 150.000 de euro pe hectar anual, mult peste cele de 20.000 de euro pentru cartofi. Această rentabilitate a încurajat extinderea suprafețelor agricole, chiar și peste limitele legale. Fermierii au apelat la rezervoare și puțuri neautorizate pentru a compensa lipsa apei, reducând rezervele disponibile pentru comunitățile locale și pentru ecosistemul fragil al zonei Doñana.
În urma unei tragedii din 2019, când un copil de doi ani a murit căzând într-un foraj ilegal, Garda Civilă spaniolă a creat unități speciale pentru combaterea furtului de apă. Autoritățile folosesc acum imagini satelitare și drone pentru a identifica zonele care apar nefiresc de verzi. Inspectorii verifică și contoarele de debit, deoarece unii fermieri folosesc magneți puternici pentru a manipula mecanismele și a evita înregistrarea consumului de apă.
Pentru a remedia situația, guvernul central și autoritățile locale au lansat un plan de 1,4 miliarde de euro. Statul a început să sigileze puțuri ilegale, aproximativ 300 fiind închise doar în regiunea Doñana, și să cumpere terenuri pentru a le readuce la starea naturală. În paralel, fermierii sunt încurajați să treacă la sisteme de irigare prin picurare și să cultive plante care necesită un consum de apă mult mai redus.
Gestionarea resurselor hidrice reprezintă o provocare globală, nu doar una locală. State precum Mexicul, Brazilia sau Marocul se confruntă cu presiuni similare din cauza agriculturii intensive necesare piețelor internaționale. Pe măsură ce efectele schimbărilor climatice se intensifică, asigurarea accesului la apă va necesita eforturi coordonate între guverne și industriile care depind de această resursă vitală pentru supraviețuire.
