Statele Unite, Rusia și China intră într-o competiție intensă pentru dezvoltarea și instalarea primului reactor nuclear pe suprafața Lunii. Marile puteri își intensifică planurile de explorare și exploatare a resurselor lunare, considerând energia nucleară esențială pentru stabilitatea bazelor viitoare. Washingtonul dorește să aibă un reactor operațional până în decembrie 2030, accelerând calendarul pentru a nu fi depășit de parteneriatul dintre Moscova și Beijing.
NASA urmărește implementarea proiectului Lunar Reactor 1, care ar trebui să producă aproximativ 20 de kilowați de electricitate. Acest sistem ar funcționa autonom timp de cinci ani și ar putea susține consumul echivalent al unor 16 gospodării americane. Agenția americană a solicitat deja potențialilor contractori să pregătească un reactor capabil să reziste călătoriei prin spațiu și să opereze fără intervenție umană în zona polului sud lunar.
Pe de altă parte, Rusia și China lucrează la un proiect comun pentru un reactor pe care intenționează să îl instaleze până în 2036. Proiectul rus, numit „Selena”, ar urma să producă până la 10 kilowați și să funcționeze autonom timp de zece ani. Acest reactor ar utiliza tehnologii dezvoltate anterior pentru regiunile arctice, fiind destinat stațiilor lunare conduse de China, pe care Rusia se bazează pentru expertiza în domeniul nuclear spațial.
Energia nucleară este vitală deoarece panourile solare nu pot furniza electricitate în timpul nopții lunare, care durează peste două săptămâni terestre. În apropierea polului sud, temperaturile pot scădea drastic, atingând minus 203 grade Celsius. Un reactor nuclear ar putea asigura o sursă de energie continuă, indiferent de ciclul zi-noapte, facilitând astfel construirea unor baze lunare permanente și exploatarea resurselor precum apa înghețată.
Totuși, cercetătorii avertizează că ritmul accelerat al competiției crește riscurile tehnologice și de securitate. Există temeri legate de transportul încărcăturii radioactive pe o suprafață accidentată și de lipsa unui modul de aterizare testat suficient. De asemenea, un accident lunar ar putea fi dificil de gestionat, deoarece gravitația redusă ar putea permite fragmentelor rezultate în urma unei explozii să se deplaseze pe distanțe foarte mari.
Istoricul utilizării reactoarelor în spațiu evidențiază riscurile acestor misiuni. Uniunea Sovietică și Rusia au lansat peste 30 de reactoare, în principal în anii 1970 și 1980. Un incident marcat în istorie a fost cel al satelitului sovietic Kosmos-954, care în 1978 s-a dezmembrat deasupra Canadei, răspândind materiale radioactive pe o suprafață de aproximativ 124.000 de kilometri pătrați, fiind recuperată doar o mică parte din materialul respectiv.
