Dependența de produsele petroliere rusești rămâne o problemă critică de securitate pentru statele din Asia Centrală și Mongolia, în contextul perturbărilor de aprovizionare apărute recent. Analiza Centrului de Analiză a Politicii Europene (CEPA) evidențiază modul în care Rusia își menține influența prin controlul resurselor energetice, în timp ce producătorul Omsk, un furnizor major, a fost afectat de schimbările din piață. Această situație pune sub semnul întrebării suveranitatea energetică reală a acestor națiuni.
Mongolia se află într-o poziție extrem de vulnerabilă, deoarece peste 90% din produsele sale petroliere provin din Rusia. Deși nu a făcut niciodată parte din Uniunea Sovietică, țara depinde aproape exclusiv de importurile rusești pentru a-și acoperi cererea de combustibil. Oficialii mongoli au recunoscut că importurile din Rusia vor trebui să acopere temporar întreaga cerere a țării, în absența altor alternative de aprovizionare disponibile pe piață.
În regiunea Asia Centrală, Kârgâzstanul se confruntă cu o dependență completă de benzina rusească, conform declarațiilor președintelui Sadyr Japarov. Pentru a reduce această vulnerabilitate, țara a accelerat dezvoltarea unei noi rafinării cu o capacitate de 450.000 de tone pe an. Această primă fază va putea acoperi doar un sfert din cererea națională, astfel încă președintele Japarov subliniază necesitatea a cel puțin încă două uzine pentru a asigura propria aprovizionare.
Tadjikistanul a experimentat scăderi semnificative ale livrărilor de gaze rusești, în iulie livrările către această țară scăzând la jumătate, în timp ce livrările de kerosen pentru aviație s-au oprit complet. Deși Dușanbe a încercat să solicite volume de înlocuire din Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan, succesul a fost limitat. În acest context, acordurile de aprovizionare cu Rusia sunt descrise ca fiind mai degrabă înțelegeri politice recurente decât tranzacții de piață obișnuite.
Uzbekistanul este considerat mai puțin afectat datorită capacității interne de rafinare, deși Rusia furnizează încă aproape jumătate din benzina necesară. Totuși, lipsa unor proiecte de infrastructură de amploare este o problemă veche, ideea de a construi o altă rafinărie fiind în discuție de 17 ani. Expertul Sergiy Makogon explică faptul că companiile petroliere preferă să exporte țiței la prețuri mondiale în loc să îl rafineze local, pentru a maximiza profitul.
Regiunea de la marginea de Rusia și China nu are ieșire la mare, ceea ce face ca rutele de aprovizionare să fie extrem de limitate. Toate aceste țare trebuie să traverseze state vecine pentru a accesa piețele externe, ceea ce amplifică riscul de crize politice în cazul creșterilor de preț. O strategie regională care să combine noi capacități de rafinare și rute diversificate este considerată esențială pentru a reduce puterea de negociere a unui singur furnizor.
context_missing: true
