Gadi Eisenkot a fost desemnat de președintele Isaac Herzog cu misiunea de a încerca formarea unui guvern în Israel. Această sarcină este considerată extrem de dificilă, având în vedere că liderul partidului Yashar, care reprezintă dreapta de centru, a obținut doar 21 de mandate din cele 120 disponibile în Knesset. Deși a primit recomandarea a 67 de deputați, procesul de formare a unei majorități stabile este complicat de prezența celor 19 deputați aleși pe liste arabo-israeliene.
Formarea unei coaliții este problematică din cauza reticenței aliaților săi din partidele sioniste de a construi un guvern pe sprijinul deputaților arabi. Eisenkot, în vârstă de 66 de ani, este un fost militar de carieră care a urcat până la gradul de general locotenent și a ocupat funcția de șef al marelui stat major între anii 2015 și 2019. După perioada militară, acesta a intrat în politică, fiind inițial numărul 2 în partidul Unitatea Națională al lui Benny Gantz.
Dacă va reuși, Eisenkot va marca o schimbare istorică, devenind primul prim-ministru de origine sefardă sau orientală din istoria statului modern Israel. Până în prezent, toți cei 15 prim-miniștri ai țării au fost evrei așkenazi, adică de origine europeană. Singurii non-așkenazi care au ocupat funcția de șef al statului au fost președinții Yitzhak Navon și Moshe Katsav, însă prim-ministri de origine orientală nu au existat până acum.
Originea sa este marcată de părinți evrei emigrați din Maroc în 1957, fapt pe care Eisenkot l-a integrat în campania sa prin sloganul „Rosh Memshala Dialna”. Această abordare a vizat o populație semnificativă, se estimează că circa jumătate de milion de evrei israelieni au origini marocane. Totuși, ascensiunea sa a declanșat tensiuni, inclusiv un incident în care comentatorul Yinon Magal l-a atacat pe Eisenkot cu termeni jignitori, referindu-se la originea sa sefardă.
Contextul social din Israel reflectă o transformare demografică profundă, în care numeroasele familii au origini mixte, combinând moștenirea așkenază cu cea sefardă sau orientală. Deși istoric evreii sefarzi au votat preponderent pentru partidul Likud sau pentru partidul Shas, tendințele electorale se schimbă. Venirea la putere a unui lider cu origini non-europene ar putea simboliza această nouă realitate a societății israeliene moderne.
Istoricul politicii israeliene arată că distincția dintre grupurile etnice a fost adesea un factor de volatilitate electorală. În trecut, astfel de tensiuni au influențat rezultatele scrutinelor, la fel cum s-a întâmplat în campania din 1981. Astăzi, structura parlamentară și diversitatea demografică impun o complexitate mult mai mare în procesul de negociere pentru stabilirea unei guvernări funcționale în Knesset.
