Italia pregătește implementarea unei noi reglementări fiscale, denumită „taxă de ieșire” (exit tax), care va viza persoanele fizice ce își transferă rezidența fiscală în străinătate. Măsura este inclusă în proiectul Legii bugetului pentru anul 2027 și are ca scop impozitarea câștigurilor de capital acumulate în perioada în care contribuabilii au fost rezidenți în Italia. Autoritățile urmăresc astfel să prevină situațiile în care profiturile generate local ar scăpa de impozitare prin simpla relocare a rezidenței fiscale.
Noua prevedere, care va fi introdusă prin articolul 307-bis în Textul unic privind impozitul pe venit (TUIR), va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2027. Această taxă nu este aplicată automat tuturor cetățenilor care părăsesc țara, ci vizează doar anumite categorii de contribuabili. Printre acestea se numără persoanele fizice, societățile simple și alte entități necomerciale care îndeplinesc condiții specifice privind durata rezidenței și valoarea activelor deținute.
Pentru a fi vizate de această taxă, persoanele fizice trebuie să fi fost rezidente fiscale în Italia cel puțin șase din ultimele zece perioade fiscale anterioare mutării. De asemenea, valoarea totală a activelor și drepturilor relevante trebuie să depășească pragul de 800.000 de euro. Această sumă reprezintă criteriul de aplicabilitate, nu câștigul impozabil în sine, iar depozitele bancare sunt excluse din calculul acestui prag valoric, spre deosebire de participațiile în societăți.
Impozitul se aplică asupra câștigurilor de capital „latente”, adică creșterile de valoare ale investițiilor care nu au fost încă realizate prin vânzare. Cota standard de impozitare este de 26%, însă titlurile de stat beneficiază de un regim preferențial, cu o cotă efectivă de 12,5%. Plata trebuie efectuată în termen de 180 de zile de la transferul rezidenței, cu posibilitatea de amânare pentru cei care se mută în state din UE sau care colaborează fiscal cu Italia.
În cazul amânării plății, contribuabilii care se mută în cadrul Uniunii Europene pot plăti restul sumei la vânzarea activelor, în limita a cinci perioade fiscale. Dacă activele nu sunt vândute în perioada stabilită, impozitul nu devine exigibil, iar eventualele plăți efectuate în avans sunt restituite. Această facilitate este disponibilă doar dacă persoana oferă garanții corespunzătoare și achită inițial 50% din valoarea totală a impozitului datorat.
Implementarea unor astfel de măsuri fiscale de tip „exit tax” reflectă o tendință de consolidare a bazelor impozabile în diverse economii europene. Aceste reglementări sunt concepute pentru a proteja veniturile statului din perioadele de creștere economică locală. În contextul unor schimbări legislative majore prevăzute pentru anul 2027, aceste norme vor influența modul în care marile averi gestionează mobilitatea fiscală internațională.
