Capitala Afganistanului, Kabul, se confruntă cu o criză hidrică extrem de gravă, riscând să devină primul mare oraș modern care va atinge „ziua zero”. Conform unui raport publicat de organizația Prosper Global, rezervele de apă ale orașului ar putea fi complet epuizate până în anul 2030. Pentru mulți dintre cei aproximativ 6 milioane de locuitori ai capitalei, această amenințare nu mai este una teoretică, ci o realitate cotidiană marcată de lipsă și costuri exorbitante.
Situația este agravată de scăderea alarmantă a apelor subterane, care reprezintă principala sursă pentru aproximativ 80% dintre cetățeni. În ultimul deceniu, nivelul acestor rezerve a scăzut cu aproape 30 de metri, iar deficitul anual este estimat la peste 1,55 miliarde de metri cubi. Aproape jumătate dintre puțurile forate din oraș au secat deja, iar doar o cincime a populației beneficiază de acces la apă prin rețeaua de conducte, lăsând restul comunității la mila pieței de cisterne.
Dezvoltarea urbană accelerată și creșterea demografică exercită o presiune imensă asupra resurselor limitate. Kabul a trecut de la sub un milion de locuitori în 2001 la circa șase milioane în prezent, extinzându-se atât geografic, cât și pe verticală. Această expansiune, combinată cu schimbările climatice și secetele consecutive, a dus la un ritm de extracție mult mai rapid decât capacitatea de reîncărcare naturală a acviferelor, transformând criza într-un adevărat „faliment al resurselor”.
Costul vieții a crescut dramatic pentru familiile vulnerabile, care ajung să cheltuiască până la 30% din venitul lunar doar pentru apă. Standardele ONU recomandă ca acest cost să nu depășească 3% din veniturile unei gospodării, însă în Kabul situația este critică. Pe lângă dificultatea de achiziție, calitatea apei reprezintă un risc major de sănătate, deoarece până la 80% din rezervele subterane din anumite zone sunt contaminate cu ape uzate sau substanțe precum arsenul.
Proiectele de salvare, precum barajul Shahtoot sau construirea unei conducte de 200 de kilometri din râul Panjshir, se confruntă cu obstacole politice și tehnice semnificative. Deși barajul Shahtoot ar putea deservi peste două milioane de oameni, lucrările au stagnat după revenirea talibanilor la putere în 2021, iar Pakistanul se opune proiectului. Autoritățile locale recunosc gravitatea situației, însă capacitatea de gestionare a unor astfel de probleme de amploare rămâne o provocare majoră în contextul economic instabil.
Criza apei din Afganistan este amplificată de contextul geopolitic și de reducerea ajutorului internațional după 2021. Schimbările climatice afectează direct sursele de alimentare, stratul de zăpadă din regiune scăzând cu aproape 20% între 2014 și 2020, conform datelor ONU. Această evoluție transformă o problemă de mediu într-o urgență umanitară care amenință stabilitatea întregii regiuni și forțează populația să ia decizii drastice de strămutare.
