Negocierile internaționale menite să combată poluarea cu plastic, care au fost reluate după o perioadă de impas din 2022, se confruntă cu obstacole majore. Diplomatul chilian Julio Cordano, care prezidează discuțiile, a indicat că un acord ar putea fi încheiat în luna martie. Totuși, perspectivele unui document care să impună restricții ferme asupra producției și utilizării materialelor plastice rămân extrem de incerte în acest moment.
Conflictul central vizează limitarea producției, o măsură contestată de mari puteri și de industria petrochimică. Statele Unite conduse de Donald Trump, Rusia, China și monarhiile petroliere din Golf se opun categoric restricțiilor asupra volumelor de plastic produse. În același timp, aproximativ 70 de țări emergente, sub conducerea Mexic, au declarat că nu doresc un tratat bazat pe cel mai mic numitor comun, conform informațiilor furnizate de ONG-ul Center for International Environmental Law.
Industria hidrocarburilor vede în plastic o piață esențială, în condițiile în care sectorul transporturilor trece spre electrificare. Giganți precum ExxonMobil și Saudi Aramco, alături de grupuri chimice precum Borealis, Dow și LyondellBasell, au interese directe în acest domeniu. Beth Gardiner, autoarea cărții „Plastic Inc.”, susține că Uniunea Europeană și-a diminuat ambițiile climatice după pandemia de COVID-19, războiul dintre Rusia și Ucraina și creșterea costului vieții, prioritizând presiunile economice.
Un exemplu al tensiunilor dintre obiectivele de mediu și interesele industriale este proiectul companiei britanice Ineos din Belgia. Această companie intenționează să lanseze în a doua jumătate a anului 2027 o instalație de cracare a etilenei, destinată fabricării pungilor și sticlelor. Deși proiectul este prezentat cu emisii de gaze cu efect de seră mai reduse, organizația ClientEarth avertizează că acesta ar putea consolida producția de plastic de unică folosință pentru decenii.
Organizațiile de mediu, precum Surfrider, se tem că un compromis fără măsuri ferme nu va proteja sănătatea umană și mediul. Miza este amplificată de impactul climatic al producției de plastic și de persistența deșeurilor care se degradează foarte lent. Dacă un acord slab va fi adoptat, unele observatori se întreabă dacă acesta va fi preferabil eșecului total al negocierilor sau dacă statele vor opta pentru măsuri naționale independente.
Producția mondială de plastic ar putea urma să se tripleze până în anul 2060 dacă nu se intervine radical. Totuși, dacă Uniunea Europeană, Canada și diverse țări din Africa și America Latină ar decide să limiteze consumul și producția, volumul global ar putea fi cu 16% până la 18% mai mic în 2040 față de tendințele actuale. Această evoluție depinde de capacitatea de cooperare internațională în contextul actual de instabilitate economică.
