Mișcarea „Solidarność” a luat naștere în Polonia în vara anului 1980, într-un context marcat de o criză economică și socială profundă. Ce a început prin simple greve muncitorești pentru salarii mai mari și condiții de viață mai bune, s-a transformat rapid într-o mișcare națională de amploare. Această organizație a reușit să unească diverse categorii sociale, punând la încercare controlul totalitar al statului asupra societății civile din blocul sovietic.
Înainte de evenimentele din 1980, Polonia se confrunta cu probleme economice severe, caracterizate prin lipsa aprovizionării în magazine și creșterea datoriilor externe. Tensiunile sociale fuseseră deja marcate de protestele violente din decembrie 1970 și de manifestările din 1976 din orașele Radom și Ursus. Aceste episoade de represiune au dus la formarea unor rețele informale de oameni care încercau să apere drepturile civile și să sprijine muncitorii persecutați de autorități.
Un moment de cotitură a fost vizita lui Papa Ioan Paul al II-lea în 1979, care a consolidat sentimentul de solidaritate socială. În august 1980, greva declanșată la Șantierul Naval „Lenin” din Gdańsk, după concedierea activistei Anna Walentynowicz, a fost condusă de electricianul Lech Wałęsa. Muncitorii au înțeles importanța unității, formând Comitetul Interuzinal de Grevă pentru a evita izolarea fiecărei fabrici de către guvernul de la Varșovia.
Revendicările au evoluat de la cerințe financiare către cererea fundamentală de a avea sindicate independente și autonome. La 31 august 1980, după negocieri, s-a semnat acordul care permitea pentru prima dată într-un stat comunist existența unei organizații necontrolate de partid. La 17 septembrie 1980 a fost oficial creat Sindicatul Independent și Autonom „Solidaritatea”, care a atras în scurt timp milioane de membri, inclusiv intelectuali și studenți.
Perioada de expansiune, numită „Carnavalul Solidarității”, a fost întreruptă de introducerea legii marțiale de către generalul Wojciech Jaruzelski. Deși activitatea organizației a fost suspendată și liderii au fost arestați, „Solidaritatea” a continuat să funcționeze în clandestinitate. După noi greve în 1988, schimbările politice au dus la alegerea lui Tadeusz Mazowiecki ca prim-ministru în august 1989, marcând prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală.
Evoluția mișcărilor de opoziție din Europa de Est a demonstrat că structurile de putere ale blocului sovietic deveneau tot mai vulnerabile în fața organizării de masă. În perioada de după războiul rece, importanța istorică a acestor evenimente a fost recunoscută la nivel global. În 2003, documentele legate de „Solidaritatea” și de evenimentele din 1980 au fost incluse în programul UNESCO Memory of the World, confirmând impactul lor documentar.
