Legislația europeană privind închirierea locuințelor prezintă mecanisme complexe de protecție a chiriașilor, care impun proprietarilor restricții semnificative în procesul de încheiere a contractelor. În timp ce în România protecția se concentrează pe respectarea stării bunului și a procedurilor de evacuare, în alte state europene legislația intervine direct asupra dreptului proprietarului de a decide cine locuiește în locuința sa. Această diferență de abordare creează un contrast major între piața imobiliară românească și cea din Europa de Vest.
În Spania, guvernul lui Pedro Sánchez a încercat să extindă protecția, însă măsurile au fost respinse de Congresul Deputaților pe 2 octombrie 2026. Propunerea viza ca proprietarul care refuză prelungirea unui contract să achite o despăgubire de cel puțin 12 chirii. Totuși, sistemul spaniol menține deja reguli de stabilitate, precum prelungirile obligatorii de cinci sau șapte ani și posibilitatea chiriașilor din zonele cu presiune locativă de a solicita prelungiri anuale de încă trei ani.
Anglia a introdus schimbări radicale începând cu 1 mai 2026, eliminând procedura „no-fault eviction”. Proprietarii nu mai pot solicita locuința înapoi fără un motiv legal specific, precum vânzarea sau necesitatea de a locui acolo. În plus, majoritatea contractelor private de tip assured tenancy funcționează acum periodic, de regulă de la lună la lună, fără o dată fixă de expirare. Există reguli stricte privind majorarea chiriei, care poate fi făcută o singură dată pe an, cu preaviz de două luni.
Germania oferă un nivel înalt de stabilitate, unde contractele pe durată nedeterminată pot fi încetate doar pe baza unui „interes legitim”. Dorința unui proprietar de a închiria apartamentul altcuiva pentru un preț mai mare nu este considerată un motiv valid. În zonele cu piață tensionată, chiria este limitată la maximum 10% peste prețul comparabil local. De asemenea, dacă locuința prezintă defecte care reduc utilizarea ei, chiria trebuie redusă proporțional cu proprietarul.
Franța utilizează conceptul de „trêve hivernale”, care amână evacuările între 1 noiembrie și 31 martie. În zonele cu presiune locativă ridicată, creșterile chiriilor sunt reglementate, un sistem care a fost prelungit pentru perioada 1 august 2026 – 31 iulie 2027. Legislația franceză interzice, de asemenea, impunerea unor clauze abuzive, precum obligarea chiriașului de a folosi o anumită companie de asigurări sau interzicerea activităților politice și religioase în cadrul locuinței.
În România, Codul civil și Codul de procedură civilă oferă anumite protecții, precum interdicția evacuărilor între 1 decembrie și 1 martie. Totuși, lipsesc mecanismele de stabilitate pe termen lung observate în Germania sau Anglia. În România, expirarea unui contract pe durată determinată are o greutate juridică mult mai mare, iar contractele înregistrate fiscal pot fi folosite ca titlu executoriu pentru restituirea bunului la termenul stabilit.
