Relația dintre Rusia și China a căpătat o dimensiune strategică profundă, fiind alimentată de interese economice și militare complementare. De la declanșarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina de către Vladimir Putin, balanța economică s-a înclinat masiv în favoarea Beijingului. China a preluat rolul de principal cumpărător pentru petrolul și gazele care anterior erau direcționate către Europa, oferind totodată utilaje și componente esențiale pentru Moscova. Acest parteneriat oferă Rusiei și acoperire politică într-un moment în care legăturile cu Europa sunt aproape complet distruse.
În ciuda superiorității de producție a Chinei, Rusia păstrează un avantaj tehnologic în anumite domenii militare critice. Moscova rămâne lider în tehnologii precum propulsia submarinelor de atac nuclear, hipersonica și proiectarea sistemelor aeriene fără pilot (UAV). China are nevoie de aceste expertize pentru a deveni un concurent egal cu Statele Unite. Această realitate îi oferă Rusiei o putere reală de negociere în fața Beijingului, deși dependența de Xi rămâne o realitate pentru Putin.
Cooperarea militară dintre cele două state s-a intensificat semnificativ începând cu anul 2022, prin exerciții regulate de apărare aeriană și antisubmarin în Marea Japonii. Comisia de Revizuire Economică și de Securitate SUA-China a raportat cel puțin 119 exerciții combinate până în aprilie. Există, de asemenea, rapoarte privind colaborarea pentru un sistem de apărare antirachetă care ar putea depăși sistemul rusesc S-500, precum și implicarea în dezvoltarea submarinului chinez cu rachete balistice de tip 096.
Beijingul beneficiază de menținerea conflictului din Ucraina, deoarece acesta forțează capacitatea industrială de apărare a SUA să fie distribuită pe mai multe teatre de operațiuni. În timp ce Rusia construiește relații strânse cu Coreea de Nord și Iranul, oferind protecție politică și asistență tehnică, Moscova reușește să atragă resursele americane în zone diverse. Interesele Rusiei și ale Chinei se suprapun constant, chiar și în punctele în care politicile lor oficiale pot prezenta diferențe de abordare.
Obiectivul comun al ambelor puteri este demantelarea ordinii internaționale construite de Statele Unite și aliații săi. Analiza CEPA subliniază că încercările Occidentului de a separa cele două țări sunt puțin probabil să aibă succes, deoarece nu există o ruptură actuală comparabilă cu perioada sino-sovietică. Rusia poate ocupa poziția de partener minor în acest ax, însă acest statut nu o face pe Moscova să fie o entitate care poate fi înlocuită în cadrul acestui parteneriat strategic.
Evoluția acestui parteneriat are implicații geopolitice majore, având în vedere capacitatea Rusiei de a extinde influența în Orientul Mijlociu și în Peninsula Coreeană. Această reconfigurare a puterilor globale marchează o schimbare structurală în raporturile de forță, unde ideologia eurasianistă de la Moscova transformă conflictele cu Occidentul într-un element permanent al politicii externe rusești.
