Capacitățile militare ale Iranului au suferit lovituri masive în urma a două războaie purtate într-un interval de un an și jumătate, implicate SUA și Israel. În ciuda distrugerilor semnificative, forțele de rachete și drone ale Teheranului au demonstrat o rezistență remarcabilă, reușind să ofere răspunsuri prin lovituri asupra adversarilor. Capacitatea de a valorifica aceste rezultate parțiale depinde acum de deciziile strategice luate de Washington și de partenerii săi regionali.
Analiza publicată de The Washington Institute for Near East Policy indică faptul că infrastructura nucleară iraniană a fost în mare parte distrusă. Evaluările guvernului SUA arată că aproape toate fabricile supraterane cunoscute care produc drone de atac unidirecționale, cunoscute și sub denumirea de drone kamikaze, au fost lovite. De asemenea, 80% din instalațiile dedicate producției de rachete și de motoare de rachetă cu combustibil solid au fost avariate de atacuri.
În pofida acestor pierderi, oficialii iranieni susțin că instalațiile de producție subterane rămân active, acestea fiind considerate impermeabile la munițiile de penetrare utilizate de SUA și Israel. Teheranul afirmă că a reușit să înlocuiască rachetele mai rapid decât acestea au fost consumate în conflict. Se estimează că Iranul deține un arsenal de peste 1.000 de rachete și câteva mii de drone, dezvoltate prin asamblarea componentelor care au scăpat de distrugere.
Pe partea militară clasică, forțele aeriene și navale au fost cele mai afectate de operațiunile militare. Potrivit oficialilor americani, peste 80% din apărarea antiaeriană a țării a fost distrusă, alături de cea mai mare parte a forțelor aeriene și a infrastructurii navale. Totuși, intermediarii regionali, precum Houthii sau milițiile irakiene, continuă să fie utili prin utilizarea eficientă a tehnologiilor de rachete și drone, extinzând astfel raza de acțiune strategică a Iranului.
Pentru a restabili producția, Teheranul va încerca probabil să repare sau să canibalizeze echipamentele deteriorate din instalațiile de la suprafață. Michael Eisenstadt și Farzin Nadimi explică faptul că aceste resurse vor fi mutate în situri subterane de cercetare și dezvoltare. Componentele care nu pot fi reparate vor fi achiziționate prin rețele clandestine din China și alte regiuni, în timp ce dominația Gărzilor Revoluționare (IRGC) a fost consolidată de război.
Eforturile de reconstrucție includ și intensificarea sistemelor de comandă, control și război electronic, utilizând inteligență artificială și capacități spațiale. Această evoluție reflectă o schimbare de paradigmă în care tehnologia de înaltă precizie și infrastructura protejată devin vitale pentru supraviețuirea militară. Teheranul urmărește astfel să își protejeze noile centre de producție împotriva următoarelor lovituri de penetrare din partea forțelor externe.
