Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că statele membre nu pot suspenda în mod automat examinarea cererilor de azil depuse de persoanele care beneficiază deja de protecție temporară. Decizia clarifică relația dintre mecanismul european de protecție temporară și procedura prin care un individ solicită statut de refugiat sau protecție subsidiară. Autoritățile nu au dreptul să amâne începerea termenelor procedurale până la expirarea statutului de protecție temporară, asigurând astfel dreptul la evaluarea individuală.
Litigiul a pornit de la situația lui UB, un cetățean chinez de origine uigură care locuise în Ucraina. Acesta a ajuns în Țările de Jos în martie 2022 și a depus o cerere de azil în aprilie 2022. Autoritățile neerlandeze au considerat că, fiind membru al familiei unei cetățene ucrainene, UB avea dreptul la protecția temporară, motiv pentru care examinarea cererii de azil ar fi trebuit suspendată până la încetarea acestui regim de protecție.
CJUE a explicat că protecția temporară și protecția internațională sunt două mecanisme distincte care pot funcționa în paralel. Protecția temporară este un instrument excepțional pentru a răspunde rapid unui aflux masiv de persoane strămutate, oferind un nivel de protecție imediat. În schimb, protecția internațională necesită o evaluare individuală a situației pentru acordarea statutului de refugiat. Existența primului mecanism nu elimină accesul la procedura de azil, conform interpretării Curții.
Regulile privind termenele de examinare rămân în vigoare, având un termen obișnuit de șase luni. Dreptul UE permite prelungiri în situații complexe, cu un termen maxim de 21 de luni în anumite circumstanțe. Autoritățile pot organiza examinarea etapizat și pot stabili priorități doar în cazuri excepționale, când un aflux masiv de cereri face imposibilă respectarea termenelor. Această flexibilitate trebuie să răspundă unei imposibilități obiective, nu să fie o regulă aplicată automat.
Instanțele naționale au rolul central de a verifica dacă orice întârziere este justificată de o suprasolicitare reală a sistemului. Judecătorii trebuie să determine dacă autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru gestionarea volumului de dosare. O administrație nu poate folosi simpla existență a protecției temporare ca argument pentru a justifica lipsa examinării cererilor. Decizia Curții nu îi acordă lui UB statutul de refugiat, lăsând soluționarea cazului în seama instanței neerlandeze.
În cadrul Uniunii Europene, protecția temporară este un regim juridic special, utilizat frecvent în contextul crizei din Ucraina pentru a oferi asistență rapidă populațiilor strămutate. Acest mecanism permite cetățenilor să primească drepturi de rezidență și acces la servicii fără a aștepta finalizarea proceselor de azil individuale. Totuși, decizia CJUE subliniază că acest regim nu poate înlocui dreptul fundamental la o evaluare separată a cererii de protecție internațională.
