Datoria publică a Franței a ajuns la un nivel critic, atingând 3.595,5 miliarde de euro la sfârșitul celui de-al doilea trimestru din 2026, ceea ce reprezintă 119% din PIB. Această evoluție a generat o creștere semnificativă a randamentelor obligațiunilor franceze pe termen de 10 ani, care au atins pragul de 5,06%, după ce au înregistrat temporar 5,1415%. Această mișcare reflectă îngrijorările investitorilor cu privire la capacitatea statului francez de a-și gestiona finanțele publice și de a stabiliza bugetul național.
Investitorii de pe piețele financiare au început să vândă obligațiunile franceze pentru a cumpăra titluri de stat germane, care sunt considerate active de refugiu. Această tendință a dus la creșterea spreadului, diferența dintre randamentele obligațiunilor franceze și cele germane, care a ajuns la aproximativ 177,7 puncte de bază. Acest indicator a ajuns la cel mai înalt nivel din noiembrie 2011, perioadă care corespunde crizei datoriilor suverane din zona euro, semnalând o primă de risc suplimentară cerută de piață.
Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru Economie, a avertizat că Franța se află pe o traiectorie fiscală nesustenabilă din cauza deficitelor bugetare ridicate. Economistul subliniază că raportul dintre datoria publică și PIB este agravat de creșterea dobânzilor, în condițiile în care statul nu reușește să abordeze problema vârstei de pensionare într-un context de îmbătrânire a populației. Krugman a menționat că Franța ar putea trece de la situația de a fi prea mare pentru a eșua la cea de a fi prea mare pentru a fi salvată.
Comisia Europeană estimează că plățile de dobânzi ale guvernului francez vor crește de la 2,6% din PIB în 2026 la 2,8% în 2027. Această creștere a costurilor de finanțare este alimentată de faptul că datoria publică este proiectată să depășească 120% din PIB în cursul anului viitor. Pe măsură ce obligațiunile vechi ajung la scadență, statul este nevoit să le refinanțeze la rate mult mai ridicate, ceea ce reduce resursele disponibile pentru alte cheltuieli publice esențiale.
Analizele publicațiilor The Wall Street Journal și Reuters indică faptul că problemele Franței pot avea un efect de domino asupra întregii zone euro. O eventuală criză ar putea crește costurile de finanțare pentru alte state europene și ar putea afecta bilanțurile sistemului bancar prin deprecierea obligațiunilor deținute de bănci. Kit Juckes, strateg-șef la Société Générale, a observat că aceste presiuni asupra pieței obligațiunilor au fost însoțite și de o depreciere a monedei euro.
Situația financiară a Franței este monitorizată atent de instituțiile europene, însă responsabilitatea principală pentru stabilizarea bugetului revine guvernului și Parlamentului francez. Deși există instrumente precum Mecanismul European de Stabilitate sau Instrumentul de protecție a transmisiei al BCE, utilizarea lor nu este automată. Stabilizarea datoriei depinde de capacitatea autorităților de a implementa măsuri de ajustare bugetară într-un climat politic care pare să fie fragmentat și lipsit de consens.
