Datoria totală a Europei a ajuns la un nou maxim istoric în prima jumătate a anului, depășind pragul de 95 de trilioane de dolari. Datele furnizate de Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF) arată o evoluție îngrijorătoare a indicatorilor de îndatorare pe continent. În acest context, datoriile publice sunt acum cu aproximativ 55% mai mari decât erau la începutul crizei datoriilor europene, care a izbucnit la sfârșitul anilor 2000.
Analiza celor 32 de țări europice relevă faptul că România, împreună cu Finlanda și Polonia, înregistrează cea mai mare creștere a indicatorului datorie raportat la PIB. Această tendire ascendentă este atribuită, în parte, creșterii cheltuielilor de apărare din ultimii ani. O creștere semnificativă este observată și în Franța, într-un context în care marja de manevră bugetară a guvernelor pare să se restrângă treptat.
Din punct de vedere al volumului absolut, Franța deține cea mai mare datorie din regiune, cu 15,5 trilioane de dolari, urmată de Marea Britanie, care are 14,7 trilioane de dolari. Germania urmează cu un stoc de 13,5 trilioane de dolari, în timp ce Italia înregistrează 7,2 trilioane de dolari. Întregul grup de 32 de țări europene este responsabil pentru 25% din datoria totală la nivelul întregii lumi.
Structura datoriei este dominată de instituțiile financiare, care dețin 30,4 trilioane de dolari, urmate de companiile nefinanciare cu 26,4 trilione de dolari. Guvernele dețin o pondere de 22,5 trilioane de dolari, iar gospodăriile sunt responsabile pentru 15,7 trilioane de dolari. Deși stocul total a crescut cu cel puțin 22 de trilioane de dolari față de anul 2009, indicatorul datoriei raportat la PIB este cu 45 de puncte procentuale mai mic decât la începutul crizei financiare.
IIF avertizează că paralizia politică și calendarul electoral bogat pot deveni catalizatori pentru noi tensiuni financiare. Spre deosebire de criza anterioară, problemele vizează acum cele mai mari economii, ceea ce poate duce la consecințe economice mult mai ample. Fragmentarea parlamentară și tensiunile sociale din Franța sunt menționate ca exemple de factori care subminează eforturile de consolidare bugetară și reducerea deficitului.
Evoluția datoriilor publice și a riscurilor de creditare reflectă o perioadă de instabilitate macroeconomică globală. În trecut, crizele de acest tip au evidențiat fragilitatea sistemelor financiare atunci când guvernele și băncile nu reușesc să mențină echilibrul bugetar. În prezent, creșterea randamentelor obligațiunilor complică eforturile de stabilizare, crescând costul dobânzilor pentru statele europene.
