Instabilitatea politică din statele membre se extinde tot mai mult, afectând întregul bloc de 27 de țări, conform unor analize recente. România și Bulgaria sunt menționate ca exemple de crize politice care pot influența direcția europeană. În București, situația este marcată de o criză perpetuă, după ce PSD și AUR au unit forțele pentru a înlătui guvernul de coaliție condus de Ilie Bolojan. Această evoluție a blocat procesul de formare a unui nou executiv.
În România, Nicușor Dan a încercat să prezinte al treilea candidat la funcția de prim-ministru, însă demersul a fost fără succes. Fostul primar al capitalei, care a fost susținut ca candidat liberal de către blocul de opoziție împotriva coaliției de extremă dreapta, nu pare să aibă perspective imediate. Nemulțumirea socialiștilor față de europarlamentarul Siegfried Mureșan adaugă un nou nivel de dificultate în încercările de a găsi o soluție de guvernare stabilă.
Bulgaria prezintă un scenariu similar de instabilitate extremă, având în vedere numărul mare de alegeri organizate între 2021 și 2026. În această perioadă, cetățenii bulgari au mers la urne de opt ori, într-un context de proteste masive la Sofia împotriva corupției. Deși Sofia are acum un guvern cu o majoritate largă, acesta nu este cel anticipat inițial. În 2026, Rumen Radev a lansat partidul Bulgaria Progresistă, obținând o victorie zdrobitoare și stabilizând țara sub un guvern aliniat cu Moscova.
Fenomenul de haos electoral este caracterizat de partide volatile, legate de figuri fondatoare sau oameni de afaceri, ceea ce duce la ascensiuni și decăderi rapide. Această realitate nu se limitează la estul Europei, ci se extinde și în Polonia, unde guvernul lui Donald Tusk se confruntă cu obstrucția președintelui Karol Nawrocki. În Franța, impasul politic de la Adunarea Națională, declanșat de Emmanuel Macron, a dus la prim-miniștri care nu realizează progres semnificativ.
În Germania, criza partidei CDU sub conducerea lui Friedrich Merz și ascensiunea partidului AfD creează blocaje în Consiliul UE. Această situație este cunoscută sub numele de „votul german”, când lipsa de acord între ministere forțează reprezentanții germani să se abțină. Slăbirea autorității liderilor din Consiliul European, inclusiv a axei franco-germane, afectează capacitatea Uniunii de a lua decizii complexe și de a implementa politicile convenite la summiturile europene.
Instabilitatea guvernamentelor cheie din Europa transformă treptat Uniunea Europeană într-un organism axat pe gestionarea crizelor, mai degrabă decât pe implementarea unor viziuni de lungă durată. Această dinamică este accentuată de faptul că Consiliul European a devenit organul central de putere, iar deciziile luate aici sunt urmate de restul organismelor UE. Imprevizibilitatea electorală din țări precum Franța, Spania sau Italia riscă să încetinească activitatea întregului bloc european.
