Sistemele de pensii din Danemarca, Țările de Jos și Suedia oferă un model important pentru reforma pensiilor în Europa, însă nu reprezintă o rețetă ce poate fi aplicată rapid în restul Uniunii Europene, concluzionează un nou studiu realizat de Bruegel. Cele trei state au reușit să construiască structuri în care pensia publică este completată de componente finanțate prin acumularea de active, iar valoarea economiilor pentru pensie depășește în fiecare caz produsul intern brut al țării.
Autorii studiului, Zsolt Darvas, Jacob Kirkegaard, Alexandre Mendonça și Bo Sangers, explică faptul că aceste sisteme au fost construite în contexte istorice diferite și au beneficiat de decenii de acumulare a activelor. Alte state europene se confruntă cu o perioadă de îmbătrânire accelerată a populației fără a mai dispune de același avantaj de timp, de creștere economică favorabilă sau de structuri puternice de negociere între angajatori și salariați. Această lipsă de timp reprezintă un obstacol major în replicarea succesului acestor modele.
Deși modelele sunt diferite, ele împărtășesc rezultate sociale și fiscale pozitive, precum rate de înlocuire a veniturilor de aproximativ 63–75% pentru un lucrător cu salariu mediu. Studiul constată că aceste țări au rate relativ ridicate de înlocuire a veniturilor și niveluri reduse ale sărăciei la vârste înaintate, folosind indicatorul OCDE bazat pe venituri sub 50% din venitul median disponibil. În același timp, presiunile fiscale sunt mult mai mici decât în sistemele predominant pay-as-you-go.
În Danemarca și Țările de Jos, sistemele se bazează puternic pe pensii ocupaționale, în timp ce Suedia folosește un sistem public contributiv de tip NDC combinat cu o componentă prefinanțată. În Țările de Jos, pilonul ocupațional acoperă peste 90% dintre pensionari, însă o reformă este în curs pentru a trece la un model cu contribuții definite până în 2028. Suedia utilizează o cotă de 18,5% din venituri pentru pensii, dintre care doar 2,5% reprezintă componenta Premium Pension investită pe piețele financiare.
Pentru statele cu poziții fiscale solide, autorii propun o opțiune controversată: accelerarea prefinanțării prin injecții inițiale de aproximativ 20–25% din PIB, finanțate prin datorie publică. Această măsură nu este o propunere a Comisiei Europene și nu este recomandată tuturor statelor, fiind limitată la țări cu o situație financiară robustă. O astfel de operațiune ar modifica structura bilanțului public, utilizând datoria pentru a crea o masă de active care să schimbe comportamentul de economisire și să dezvolte industria de administrare a pensiilor.
Problema demografică a Europei pune presiune pe sistemele tradiționale de tip pay-as-you-go, unde contribuțiile angajaților actuali finanțează pensiile pensionarilor. Pe măsură ce numărul persoanelor active scade raportat la numărul pensionarilor, statele sunt forțate să mărească contribuțiile, să ridice vârsta de pensionare sau să reducă generozitatea beneficiilor pentru a menține sustenabilitatea financiară a sistemelor de protecție socială.
