Donald Trump se pregătește să participe la summitul APEC, de la Shenzhen, într-un context politic marcat de o slăbire a autorității sale executive. După ce republicanii au pierdut controlul asupra Congresului, președintele american va intra în întâlnirile cu Xi Jinping și Vladimir Putin într-o poziție de „rață șchioapă”. Această evoluție politică internă schimbă radical dinamica negocierilor internaționale pe care Trump le putea gestiona anterior cu o putere de influență mult mai mare.
Summitul APEC este programat să aibă loc între 18 și 19 noiembrie, fiind un moment critic pentru diplomația globală. Printre principalele teme de discuție se prevede să se regăsească reluarea negocierilor de pace pentru conflictele din Ucraina și Iran. South China Morning Post subliniază că, în momentul planificării acestui eveniment, Trump ar fi avut capacitatea de a negocia direct împărțirea sferelor de influență mondiale, însă actuala situație politică din SUA îi limitează manevrabilitatea.
Istoria politică a SUA arată că alte administrații au traversat perioade similare de pierdere a puterii după alegerile de la mijlocul mandatului. George W. Bush a participat la summitul APEC din 19 noiembrie 2006 în condiții identice, după ce republicanii au pierdut controlul asupra Congresului. Această evoluție a permis democratei Nancy Pelosi să devină, în ianuarie 2007, prima femeie care a ocupat funcția de președinte al Camerei Reprezentanților.
În cazul lui George W. Bush, imaginea sa publică a fost afectată de gestionarea uraganului Katrina, începutul colapsului bulei imobiliare și prelungirea războiului din Irak. O situație similară a fost întâlnită și de Barack Obama la summitul G20 de la Hangzhou, în China. După alegerile din 4 noiembrie 2014, Partidul Democrat a suferit pierderi semnificative, în urma unor probleme legate de Obamacare, amenințarea Statului Islamic și anexarea Crimeii de către Rusia.
Fragmentarea electoratului a fost un factor decisiv pentru liderii care au pierdut controlul asupra Congresului. Pentru Obama, promovarea unor politici progresiste, precum legalizarea marijuanei sau protejarea mediului, a contribuit la divizarea între social-liberali și progresiști. Această instabilitate internă a împins mulți alegători moderați către tabăra republicană, lăsând administrațiile democratelor sau republicanilor fără sprijinul legislativ necesar pentru a implementa decizii majore la nivel internațional.
În cadrul sistemului politic american, alegerile de la mijlocul mandatului reprezintă un test de popularitate pentru partidul președintelui. Pierderea controlului asupra ambelor camere ale Congresului limitează capacitatea unui președinte de a trece legi și de a finanța politicile externe. Această dinamică transformă summiturile internaționale din platforme de negociere activă în spații de gestionare a unei puteri executive deja limitate de opoziția legislativă.
