Ultimii militari americani au finalizat retragerea din Irak, marcând încheierea unei prezențe militare a Statelor Unite care a durat peste două decenii în această țară. Această mișcare strategică pune capăt unei etape lungi de intervenție și stabilitate militară americană pe teritoriul irakian. Procesul de plecare a trupelor a fost stabilit și prevăzut anterior prin intermediul unui acord oficial încheiat în urmă cu doi ani între cele două părți.
Pentagonul a emis o declarație prin care a lăudat bilanțul misiunii militare desfășurate pe acest teren. Conform autorităților americane, trupele SUA au reușit un obiectiv major prin înfrângerea grupării Stat Islamic, care a fost eliminată ca amenințare militară organizată atât în interiorul Irakului, cât și în întreaga regiune. Această victorie militară este considerată de oficialii americani ca fiind fundamentul succesului misiunii de lungă durată.
Retragerea a fost inițial condiționată de procesul de dezarmare a milițiilor susținute de Iran, un punct critic pentru stabilitatea țării. Premierul Ali al-Saidi a asumat responsabilitatea acestui proces, promițând că va dezarma aceste grupări și că va supune toate armele controlului statului irakian. Totuși, planurile sale de centralizare a forțelor au întâmpinat opoziția puternică din partea celor mai radicale facțiuni din țară.
În absența prezenței americane, există temeri că aceste grupări radicale își vor putea extinde influența în regiune. Kurzii, care administrează o regiune autonomă în nordul țării și unde au fost staționați sute de militari americani, au exprimat îngrijorări legate de posibilitatea apariției unui vid de securitate. Unii observatori și lideri locali se tem că acest gol ar putea facilita o revenire în forță a grupării Stat Islamic.
Guvernul irakian a decis să marcheze acest moment istoric prin declararea acestei zile drept „ziua suveranității”. Această zi a fost oficial desemnată ca fiind o sărbătoare publică în întreaga țară, simbolizând recuperarea controlului național. În ciuda sărbătorii, tensiunile politice rămân ridicate din cauza rezistenței milițiilor și a incertitudinilor privind securitatea frontierelor și a regiunilor autonome.
Această evoluție geopolitică se înscrie într-un context de schimbări majore la nivel global, unde deciziile de politică externă ale administrației americane influențează echilibrul de putere în Orientul Mijlociu. Deși Irakul caută suveranitatea deplină, stabilitatea regională depinde acum de capacitatea guvernului local de a gestiona facțiunile armate și de a preveni reapariția grupărilor teroriste care au marcat deceniul precedent.
