Donald Trump a anunțat miercuri crearea unui nou poligon militar în statul Montana, destinat testării unor tehnologii de apărare avansate. Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment electoral organizat în orașul Kalispell, o localitate de aproximativ 30.000 de locuitori situată în nord-vestul statului, la circa 320 de kilometri de capitala Helena. Proiectul va fi dezvoltat de Departamentul de Război al SUA, însă nu au fost oferite detalii despre locația exactă a centrului.
Inițiativa vizează investiții masive în capacitățile militare ale Statelor Unite, punând accent pe tehnologii esențiale pentru conflictele viitoare. Trump a enumerat printre domeniile de activitate ale noului poligon sistemele autonome, tehnologiile spațiale, războiul electronic și armele supersonice sau hipersonice. „Sunt încântat să vă informez și să anunț că, chiar aici, în Montana, Departamentul de Război va înființa un nou superpoligon pentru testarea armelor și tehnologiilor avansate”, a declarat liderul american.
Noile tehnologii propuse ar putea schimba radical modul de planificare și desfășurare a operațiunilor militare. Armele autonome și platformele bazate pe inteligență artificială permit executarea misiunilor cu o intervenție umană redusă. În același timp, sistemele spațiale și echipamentele de război electronic sunt cruciale pentru comunicații, supraveghere și pentru contracararea sistemelor utilizate de adversari în câmpul de luptă.
Un punct central al proiectului este dezvoltarea armelor hipersonice, care pot atinge viteze de peste Mach 5, adică de peste cinci ori viteza sunetului. Această viteză extremă reduce considerabil timpul disponibil pentru detectarea și interceptarea armelor de către inamic. Deși obiectivele sunt clare, președintele american nu a precizat bugetul alocat acestui proiect, nici capacitatea infrastructurii sau termenul estimat pentru punerea în funcțiune.
Statul Montana dispune deja de o infrastructură de testare, precum Montana Spaceport & Test Range și Limestone Hills Innovation & Test Campus. Aceste facilități promovează dezvoltarea tehnologiilor pentru aplicații comerciale, civile și militare, prin colaborarea dintre sectorul public și cel privat. Donald Trump nu a clarificat dacă noul poligon va fi conectat la aceste centre existente sau dacă va funcționa ca o entitate complet separată.
Această mișare se adaugă eforturilor anterioare de extindere a capacităților de apărare spațială ale SUA. În timpul primului său mandat, în anul 2019, a fost înființată Forța Spațială a SUA (U.S. Space Force), o ramură distinctă a forțelor armate americane. Noul poligon din Montana urmează această direcție de modernizare a tehnologiilor militare de ultimă generație.