Multe state organizează alegeri anticipate ca răspuns la blocaje politice sau prin calcule electorale strategice. În Serbia, Aleksandar Vučić a declanșat o campanie electorală majoră prin demisia strategică din funcția de președinte la sfârșitul lunii septembrie 2026. Această decizie a fost luată la doar opt luni înainte de termenul oficial. Totodată, Vučić a decis dizolvarea Parlamentului la începutul lunii septembrie 2026, stabilind data scrutinului pentru 25 octombrie 2026.
Decizia lui Aleksandar Vučić vizează deschiderea listei partidului său la alegerile parlamentare. Deoarece Constituția îi interzice să mai candideze la funcția de președinte, alegerile din octombrie îi permit să devină prim-ministru, dacă Partidul Progresist Sârb (SNS) va forma noul guvern. Acest pas este tentativă de a fructifica capitalul politic în contextul protestelor masive și al scăderii din sondaje. Devansarea scrutinului este o strategie de a evita momentul în care opoziția ar putea deveni mult mai puternică.
Bulgaria reprezintă un exemplu de instabilitate extremă, traversând șapte rânduri de alegeri parlamentare anticipate din cauza crizei politice apărute în 2021. Fragmentarea Parlamentului de la Sofia și incapacitatea partidelor de a forma coaliții de durată au provocat aceste scrutinuri repetate. Chiar dacă la începutul lui 2025 s-a format o coaliție condusă de premierul Rosen Jeliazkov, aceasta a fost fragilă. Guvernul Jeliazkov a demisionat la finalul aceluiași an, în urma protestelor anticorupție, ducând la un nou scrutin pe 19 aprilie 2026.
În Danemarca, premierul Mette Frederiksen a organizat alegeri anticipate pe 24 martie 2026 pentru a-și păstra poziția. Procedura daneză este mai flexibilă decât cea din România, deoarece premierul are dreptul exclusiv de a cere dizolvarea Parlamentului fără aprobarea partidelor. Mette Frederiksen a încercat să capitalizeze pe simpatia publică legată de tensiunile cu Groenlanda și gestionarea amenințărilor lui Donald Trump. Totuși, Partidul Social-Democrat a înregistrat cel mai slab scor din ultimul secol, deoarece electoratul a prioritizat problemele de zi cu zi.
Alte exemple includ Japonia, unde prim-ministra Sanae Takaichi a convocat alegeri în februarie pentru a consolida majoritatea coaliției. În acest caz, planul a funcționat, partidul ei obținând 316 mandate din 465. În Thailanda, alegerile din februarie 2026 au urmat după suspendarea premierului Paetongtarn Shinawatra. Premierul Anutin Charnvirakul a dizolvat Parlamentul la trei luni de la instalare, profitând de naționalismul strident în contextul conflictului de frontieră cu Cambodgia. Partidul său, Bhumjaithai (BJT), a obținut 192 de mandate, permițându-i să formeze o coaliție solidă.
În România, deși condițiile pentru organizarea unor scrutinuri anticipate au fost îndeplinite, președintele Nicușor Dan refuză să procedeze la dizolvarea Parlamentului. Această situație contrastează cu modelele internaționale unde liderii folosesc acest mecanism pentru a gestiona crizele sau pentru a obține un avantaj electoral rapid. În timp ce în alte țări deciziile sunt luate pentru a stabiliza guvernele sau pentru a evita prăbușirea partidelor, în România procesul rămâne blocat la nivelul deciziei prezidențiale.
