Pe 19 octombrie 1987, piețele financiare au înregistrat un eveniment dramatic cunoscut sub numele de „Black Monday”, Lunea neagră. În acea zi, indicele Dow Jones Industrial Average a suferit o scădere de 508 puncte, ceea ce a reprezentat o pierdere de 22,6% din valoarea sa totală. Această prăbușire rămâne un reper fundamental în studiul crizelor financiare, fiind cea mai mare variație procentuală zilnică înregistrată vreodată de acest indicator al bursei americane.
Înainte de acest colaps, piețele din Statele Unite au cunoscut o perioadă de expansiune accelerată. Până la sfârșitul lunii august din 1987, indicele Dow Jones înregistrase o creștere de aproximativ 44% în doar șapte luni. Totuși, acest optimism a fost înlocuit de incertitudine în luna octombrie, pe măsură ce au apărut informații despre deficitul comercial american și scăderea valorii dolarului. Tensiunile economice au fost amplificate de expirarea unor contracte futures și opțiuni, fenomen numit „triple witching”, care a avut loc vineri, 16 octombrie.
Instabilitatea a fost alimentată și de declarațiile politice, precum amenințarea secretarului Trezoreriei SUA, James Baker, că Washingtonul ar putea accepta deprecierea dolarului. Această poziție a sporit îngrijorările investitorilor cu privire la direcția politicii economice. Când bursa americană a început activitatea luni, piețele din Asia înregistraseră deja scăderi semnificative. În cel mai extrem caz documentat de Federal Reserve History, piața bursieră din Noua Zeelandă a pierdut aproximativ 60% din valoare.
Un factor tehnologic important a fost utilizarea strategiei „portfolio insurance”, sau asigurarea portofoliului, care folosea modele matematice și contracte derivate. Această tehnică, menită să reducă riscul, a accelerat prăbușirea deoarece mulți investitori au aplicat aceleași mecanisme simultan. Când prețurile au început să scadă, strategiile au declanșat vânzări masive suplimentare, creând o spirală descendentă. Deși tehnologia din 1987 era diferită de sistemele actuale, interconectarea piețelor a facilitat propagarea rapidă a panicii.
Pentru a preveni o criză bancară generalizată, Rezerva Federală a intervenit pe 20 octombrie 1987. Președintele instituției, Alan Greenspan, a transmis că banca centrală este pregătită să asigure lichiditatea necesară sistemului economic și financiar. Această acțiune a încurajat băncile comerciale să mențină finanțarea în condiții normale. Deși intervenția a stabilizat piețele, ea a generat dezbateri privind „moral hazard”, ovvero riscul ca anticiparea protecției bancilor centrale să încurajeze investitorii să își asume riscuri excesive.
Istoria crizelor financiare demonstrează că volatilitatea piețelor este adesea rezultatul unei combinații între factori economici și comportament uman. În perioada de după 1987, au fost implementate mecanisme de tip „circuit breakers”, care permit suspendarea temporară a tranzacționării în caz de scăderi extreme. Aceste reguli au fost create pentru a oferi participanților timp de procesare a informațiilor și pentru a opri spiralele de vânzări necontrolate care pot apărea în momentele de panică colectivă.
