Piețele financiare europene registrează semnale de alarmă privind stabilitatea economiei Franței, a doua cea mai mare economie din zona euro. Investitorii reevaluează perspectivele fiscale ale Parisului, pe fondul unei datorii publice ridicate și al unui deficit bugetar semnificativ. Această reevaluare a dus la creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale franceze, reflectând îngrijorările privind capacitatea țării de a-și gestiona finanțele publice într-un context de creștere economică slabă și instabilitate politică.
Costul de referință al împrumuturilor Franței, măsurat prin randamentul obligațiunilor pe 10 ani, a depășit săptămâna aceasta pragul de 5%, un nivel neîntâlnit din 2002. În paralel, diferența dintre randamentele obligațiunilor franceze și cele germane pe 10 ani a depășit joi 170 de puncte de bază. Acest indicator de tensiune financiară a ajuns la valori nemaivăzute de la criza datoriilor suverane din zona euro de la începutul anilor 2010, semnalând o fragmentare a piețelor.
Problemele economice ale Franței sunt exacerbate de un deficit bugetar raportat la PIB dintre cele mai mari din cele 21 de state ale zonei euro. Guvernul a redus prognoza de creștere economică pentru anul 2026 la doar 0,5%, în timp ce datoria publică a ajuns la 119% din PIB. Această cifră este comparabilă cu nivelul datoriei Greciei înregistrat la sfârșitul anului 2009, ceea ce alimentează temerile privind un eventual cerc vicios de creștere a costurilor de rambursare.
Investitorii monitorizează cu atenție instrumentele de tip credit default swap (CDS), care măsoară costul asigurării împotriva incapacității de plată a guvernului francez. Aceste instrumente financiare derivate au ajuns la cele mai înalte niveluri din perioada crizei de la începutul anilor 2010. Expertul Paul Krugman avertizează că teama de incapacitate de plată poate declanșa ieșiri de capital, ceea ce determină o creștere suplimentară a ratelor dobânzii și amplifică povara datoriei.
Analistii de la BlackRock și Ninety One consideră că, deși riscul de contagiune rămâne posibil, mediul actual este diferit de cel din perioada 2011-2012. Băncii sunt acum mai solide, iar mecanismele de protecție ale zonei euro sunt mai dezvoltate. Totuși, John Stopford de la Ninety One notează că Franța a trecut din percepția investitorilor de la statutul de economie de nucleu la cel de economie de periferie, într-un proces pe care îl califică drept bizar.
Istoricul crizei datoriilor suverane din zona euro a demonstrat că tensiunile dintr-o țară se pot răspândi rapid către alte economii care împart aceeași monedă. În perioada de la începutul anilor 2010, criza a început în Grecia și s-a extins către Portugalia, Irlanda, Italia și Spania. Această perioadă a fost marcată de necesitatea unor programe de salvare condiționate de măsuri de austeritate și de intervențiile Băncii Centrale Europene pentru a menține moneda euro.
