Uniunea Europeană se confruntă cu o strategie agricolă marcată de decizii contrare, care combină deschiderea piețelor externe cu restricționarea sprijinului financiar pentru producătorii locali. În timp ce exporturile agroalimentare au atins un record de 238 de miliarde de euro anul trecut, sectorul agricol se vede amenințat de importurile masive și de o scădere semnificativă a bugetelor dedicate. Această situație pune sub semnul întrebării capacitatea fermierilor europenilor de a rămâne competitivi pe o scenă globală tot mai aglomerată.
Deschiderea piețelor este susținută de necesitatea de a găsi parteneri noi, precum India sau Australia, în contextul tensiunilor comerciale dintre Washington și Beijing. Totuși, acordurile precum cel cu Mercosur aduc pe piața europeană produse precum carne de vită, zahăr și etanol, produse în sisteme care nu respectă standardele europene privind pesticidele sau bunăstarea animalelor. Importurile agroalimentare au crescut cu 9% într-un singur an, fapt ce a dus la o diminuare a excedentului comercial cu peste 13 miliarde de euro.
Paralel cu creșterea importurilor, bugetul pentru sprijinul fermierilor pentru perioada 2028–2034 urmează să sufere o scădere nominală de peste 20%. Dacă se ia în calcul inflația, reducerea reală a fondurilor de la aproximativ 387 de miliarde de euro la 300 de miliarde de euro se apropie de 30%. Mai mult, banii pentru agricultură nu vor mai avea un buget dedicat, ci vor intra într-un fond național și regional de 865 de miliarde de euro, unde vor concura cu alte sectoare precum apărarea sau infrastructura drumurilor.
La nivelul Parlamentului European, noile compromisuri propuse introduc restricții suplimentare, precum limitarea plăților cuplate la strictul necesar și reintroducerea plafonării sprijinului. Plafonul de 100.000 de euro ar putea deveni obligatoriu, iar calculul pentru plafonul de 500.000 de euro ar putea fi aplicat pe beneficiarul final, implicând o birocrație extinsă. În România, unde peste 700.000 de fermieri depun cereri la APIA, aceste măsuri ar putea afecta majoritatea exploatațiilor mici și foarte mici, deși acestea reprezintă o pondere majoră în producția comercială.
O altă problemă majoră vizează regiunile de la granița cu Rusia, Belarus și Ucraina, care au suportat presiunea logistică a războiului. Deși s-a propus o majorare de până la 5 puncte procentuale a plăților pentru aceste zone, măsură este considerată insuficientă pentru a compensa riscurile de securitate și fluctuațiile de preț. România, având o frontieră de peste 600 de kilometri cu Ucraina, se află într-o poziție vulnerabilă, portul Constanța devenind principala poartă de export pentru produsele ucrainene.
Evoluția politicii agricole europene reflectă o tensiune constantă între ambițiile comerciale și protecția producției interne. În ultimele perioade, percepția publică a indicat că direcția în care evoluează deciziile europene este una incorectă, reflectând o nesiguranță crescută în rândul cetățenilor. Această lipsă de coerență între deschiderea externă și reducerea resurselor interne riscă să erodeze încrederea fermierilor în proiectul european și să compromită securitatea alimentară a întregului continent.
