Analiza semnată de Dumitru Chisăliță, președinte AEI, evidențiază o formă de sărăcie care nu este reflectată imediat în statisticile oficiale, dar care afectează milioane de gospodării europene. Această problemă apare atunci când cheltuielile pentru electricitate, gaz, energie termică și combustibili depășesc pragul de 10% din venitul total al unei familii. Din acest moment, energia încetează să mai fie un simplu serviciu și devine o povară structurală, transformând costurile de trai într-o presiune constantă asupra bugetelor de familie.
Estimările realizate de AEI indică faptul că aproximativ 17-22% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană depășesc acest prag critic de 10%. Diferențele regionale sunt extrem de marcate, în special în estul și sud-estul Europei, unde Bulgaria, România și Grecia se confruntă cu situații grave. În aceste zone, între 30% și 40% dintre familii alocă o parte semnificativă din venituri pentru energie, din cauza veniturilor mici, a locuințelor slab izolate și a sistemelor de încălzire ineficiente.
În sudul Europei, regiuni precum Spania sau Portugalia prezintă o situație similară, cu aproximativ 20-25% dintre gospodării depășind pragul menționat. Aici, problema este alimentată atât de calitatea fondului locativ, cât și de volatilitatea prețurilor la electricitate. În contrast, în nordul și vestul Europei, inclusiv în Finlanda, Danemarca sau Luxemburg, proporția scade la 5-10%. Această diferență nu este cauzată de prețuri mai mici, ci de veniturile ridicate, eficiența clădirilor și sistemele sociale solide.
Indicatorul de 10% este considerat mai relevant decât cel oficial privind „incapacitatea de a menține locuința adecvată încălzită”, deoarece surprinde o sărăcie invizibilă a clasei medii inferioare. Familiile pot reuși să plătească facturile, dar sunt nevoite să sacrifice alte cheltuieli esențiale, precum hrana, sănătatea sau educația. Această presiune financiară pe termen lung produce o vulnerabilitate economică majoră și poate duce la renunțarea la economii sau la siguranța financiară de bază.
Perioada 2022-2023 a demonstrat fragilitatea echilibrului energetic, provocând o creștere abruptă a numărului de gospodării afectate. Deși schemele de plafonare și sprijinul public au ajutat la limitarea impactului, subvențiile sunt văzute doar ca o metodă de a cumpăra timp, nu ca o soluție structurală. Problema reală derivă din interacțiunea dintre venituri insuficiente, stocul de locuințe vechi, dependența de combustibili volatili și inegalitatea regională existentă în cadrul Uniunii.
Riscul de sărăcie sau de excluziune socială ar putea crește spre 25% în viitorul apropiat, din cauza inflației și a stagnării productivității europene. O astfel de fragmentare poate alimenta partide anti-sistem, eurosceptice sau naționaliste, făcând Uniunea Europeană mai greu de guvernat. În acest context, deciziile politice trebuie să aleagă între tratarea sărăciei ca un fenomen temporar sau investiții masive în eficiență energetică și protecție socială țintită.
