Statele membre ale Uniunii Europene colectează informații detaliate despre destinatarii fondurilor PNRR, inclusiv despre contractanți și subcontractanți, însă cadrul juridic actual nu le obligă să publice aceste date în mod sistematic. Explicația a fost oferită de Comisia Europeană la data de 8 octombrie, subliniind că obligația de transparență pentru public este mult mai restrânsă decât procesele de audit intern. Fiecare stat trebuie să mențină un portal care să prezinte cei 100 de destinatari finali care au primit cele mai mari sume din Mecanismul de redresare și reziliență.
Conform regulamentului, pentru acești 100 de mari beneficiari, statele trebuie să publice numele sau denumirea juridică, un identificator fiscal, suma primită și măsura PNRR aferentă. Informațiile trebuie actualizate de două ori pe an, iar Comisia centralizează aceste date în Recovery and Resilience Scoreboard. Totuși, Maciej Berestecki, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a precizat în cadrul unui briefing de la Bruxelles că sistemul nu se limitează doar la aceste nume vizibile. Statele colectează date mai ample pentru audit, dar legislația nu impune publicarea lor generală.
Regulamentul prevede că, atunci când destinatarii finali sunt autorități contractante, statele trebuie să colecteze date despre contractanți, subcontractanți și beneficiarii reali. Articolul 22 din regulament vizează protejarea intereselor financiare ale Uniunii prin prevenirea fraudei, corupției și a conflictelor de interese prin audit și control. Deși aceste date sunt obligatorii pentru verificări, ele nu sunt echivalente cu o obligație de publicare. Această distincție între colectarea datelor pentru control și publicarea lor pentru cetățeni reprezintă nucleul dezbaterii actuale.
Curtea de Conturi Europeană a criticat această limitare, considerând că lista celor 100 de mari destinatari nu oferă o imagine completă asupra traseului banilor. În raportul său privind transparența Mecanismului de redresare și reziliență, publicat în mai 2026, auditorii au observat că fondurile trec adesea prin organisme publice către companii private. În astfel de cazuri, controlul public se oprește la organismul public, fără a arăta întregul traseu economic. Bulgaria a fost menționată ca un exemplu de stat unde portalul public permite o vizibilitate mai mare asupra contractelor.
În ceea ce privește România, țara publică prin dashboardul său PNRR informații despre mii de beneficiari, incluzând identificatorul fiscal și sumele primite. Totuși, această transparență este o problemă distinctă de publicarea sistematică a întregului lanț de subcontractanți din evidențele autorităților. Comisia susține că procesul de control funcționează, menționând că de la lansarea mecanismului au fost emise peste 2.700 de recomandări de audit. Până la jumătatea lunii septembrie 2026, statele membre au soluționat 94% dintre aceste recomandări oficiale.
Disputa privind fondurile europene subliniază necesitatea unor instrumente de finanțare viitoare care să permită publicarea sistematică a tuturor informațiilor relevante. În prezent, cadrul juridic permite auditorilor și organismelor de investigație să acceseze seturi de date mult mai ample decât cele disponibile publicului larg. Această structură asigură verificarea utilizării banilor de către instituțiile europene, chiar dacă traseul complet al contractanților și subcontractanților nu este vizibil în mod automat pe portalurile naționale de transparență.
