Germania a publicat o strategie națională pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, devenind a treia țară europeană care urmează acest model, după Franța și Țările de Jos. Berlinul își propune să accelereze dezvoltarea energiei regenerabile și să faciliteze electrificarea transportului prin acest nou plan. Această mișcare strategică are loc într-un context marcat de presiuni asupra prețurilor la petrol și gaze, cauzate de războiul din Orientul Mijlociu, care a reamplificat dependența europeană de combustibilii importați.
Planul stabilit de Germania vizează renunțarea la combustibilii fosili până în anul 2045, punând accent pe surse regenerabile. În comparație, Franța și-a fixat ca termen limită anul 2050, iar ultimele sale două centrale pe cărbune vor fi închise până în 2027. Țările de Jos au prezentat, de asemenea, un plan de tranziție, însă documentul lor nu stabilește o dată obligatorie pentru eliminarea completă a utilizării combustibililor fosili pe teritoriul țării.
România urmează un calendar propriu de eliminare a cărbunelui, conform planurilor asumate prin PNRR, cu o țintă de finalizare a procesului până în 2032. În cadrul reformelor de acest tip, Comisia Europeană a constatat că 1.695 MW de capacitate pe cărbune au fost deja dezafectați de către România. Totuși, există îngrijorări privind ritmul de înlocuire a acestor capacități retrase și lipsa unei traiectorii clare pentru perioada care urmează după anul 2025.
Comisia Europeană subliniază că sistemul energetic românesc depinde încă de combustibilii fosili, factor care contribuie la menținerea prețurilor ridicate pe piața de electricitate. Deși planurile europene, precum REPowerEU, prevăd creșterea capacităților regenerabile, România se lovește de obstacole precum procedurile de autorizare, incertitudinea legislativă și nevoia de investiții în rețeaua electrică. Este esențial ca producția să rămână disponibilă și atunci când resursele eoliene sau solare nu pot acoperi cererea.
Strategia europeană de tranziție nu se limitează doar la închiderea minelor și a centralelor, ci implică și dezvoltarea rețelelor și instalarea sistemelor de stocare. Pentru a asigura securitatea energetică, Europa trebuie să construiască infrastructura necesară care să permită înlocuirea petrolului, gazelor și cărbunelui. Această provocare tehnologică și structurală este vitală pentru a evita orice compromis asupra stabilității furnizării de energie în perioada de tranziție către surse verzi.
Procesul de decarbonizare europeană este strâns legat de securitatea geopolitică a continentului. În contextul volatilității piețelor globale, statele membre caută să reducă vulnerabilitatea în fața furnizorilor externi de energie. Această tranziție necesită o coordonare atentă între eliminarea rapidă a vechilor capacități de producție și dezvoltarea simultană a unor noi infrastructuri moderne, capabile să susțină cererea de energie într-un mod sustenabil și sigur.
