Europa accelerează procesul de renunțare la utilizarea combustibililor fosili, precum cărbunele, petrolul și gazele. Germania a devenit recent a treia țară europeană care a elaborat o strategie națională pentru ieșirea din acest regim, după Franța și Țările de Jos. România urmează deja un drum similar în ceea ce privește sectorul energetic, având un calendar stabilit pentru eliminarea cărbunelui și a lignitului din mixul de producție național.
Planul stabilit de Germania prevede eliminarea treptată a combustibililor fosili până în anul 2045. Berlinul intenționează, în paralel, să accelereze dezvoltarea surselor de energie regenerabilă și să promoveze electrificarea transportului. În acest context, Franța și-a propus anulul 2050 ca termen limită, cu închiderea ultimelor două centrale pe cărbune prevăzută până în 2027. Țările de Jos au prezentat un plan de tranziție, însă nu au stabilit o dată obligatorie pentru eliminarea totală.
România are deja un calendar propriu pentru eliminarea treptată a producției de energie bazată pe cărbune și lignit, conform planurilor asumate prin PNRR. Obiectivul este eliminarea completă a cărbunelui din sectorul energetic până în anul 2032, procesul fiind deja în desfășurare. Comisia Europeană a indicat faptul că România a dezafectat deja o capacitate de producție de 1.695 MW pe bază de cărbune, în cadrul reformelor asumate prin acest mecanism de planificare.
Pentru a înlocui capacitățile care dispar, planurile europene pun accent pe dezvoltarea accelerată a energiei regenerabile, în special prin surse eoliene și solare. Totuși, instalarea parcurilor fotovoltaice nu este suficientă fără investiții masive în rețelele electrice și în sisteme de stocare. România trebuie să asigure capacitatea de a transporta energia produsă și de a o stoca pentru perioadele în care vântul sau soarele nu pot acoperi cererea de consum.
Deși există o țintă clară pentru anul 2032, Comisia Europeană a semnalat că traseul României nu este descris suficient de clar. Lipsa etapelor detaliate pentru retragerea capacităților de cărbune este completată de obstacole precum procedurile de autorizare și incertitudinea legislativă. Fără o modernizare și o extindere a rețelelor electrice, noile capacități de producție nu vor putea fi integrate suficient de rapid în sistemul energetic național.
Această tranziție reprezintă o provocare majoră pentru întreaga Europă, deoarece renunțarea la combustibilii fosili implică nu doar închiderea centralelor, ci și construcția de noi infrastructuri. Succesul depinde de viteza cu care sunt construite noile capacități de producție și de stabilitatea sistemului energetic. În perioadele de scădere a producției regenerabile, sistemul trebuie să dispună de alte surse care să poată interveni pentru a menține stabilitatea.
