Vasile Dîncu susține o abordare mai robustă a securității europene, punând accent pe tranziția de la conceptul de autonomie strategică către cel de independență. În viziunea sa, independența nu este doar un termen retoric, ci presupune capacitatea reală de a acționa atunci când prioritățile partenerilor devin divergente. România trebuie să aibă mijloace concrete de intervenție, nu doar recunoașterea vulnerabilităților în cadrul discursurilor oficiale de la nivelul Uniunii Europene.
O parte crucială a propunerii vizează implicarea efectivă a României în deciziile de securitate care îi privesc teritoriul. Vasile Dîncu solicită ca noile mecanisme europene să fie evaluate prin capacitatea de a oferi ajutor în primele ore ale unei crize. Aceasta include protejarea Dunării de Jos și a litoralului, integrând supravegherea, apărarea împotriva dronelor și asigurarea continuității serviciilor esențiale pentru populația expusă la riscuri.
În ceea ce privește investițiile în apărare, autorul subliniază importanța păstrării competențelor și a capacităților de producție și întreținere în România. Este necesară o claritate asupra costurilor și a controlului parlamentar asupra contractelor. Vasile Dîncu menționează că accesul la instrumentul SAFE permite țării împrumuturi de aproximativ 16,68 miliarde de euro, însă acesta trebuie utilizat pentru a crea capacități care să rămână și în țară.
Propunerea de Protocol european de securitate pentru situații de urgență, menționată în discursul Ursulei von der Leyen, este privită cu o anumită prudență. Vasile Dîncu subliniază că un Consiliu European de Securitate ar putea include parteneri precum Regatul Unit, Norvegia, Ucraina și Canada. România trebuie să asigure participarea la orice deliberare care îi afectează securitatea, având acces la informații relevante și un rol activ în formularea deciziilor.
Securitatea trebuie abordată și prin prisma protecției infrastructurii critice, precum porturile sau sistemele de comunicații. Vasile Dîncu propune un program de protejare a Dunării de Jos, conectat la planificarea NATO, pentru a răspunde eficient evenimentelor hibride. Este esențial ca autoritățile să poată gestiona rapid orice incident, fie că este vorba de o defecțiune tehnică sau de o operațiune ostilă, fără a amâna ajutorul tehnic.
În contextul geopolitic actual, Rusia continuă să utilizeze presiunea asupra frontierelor europene, în timp ce discuțiile despre sancțiuni și parteneriate internaționale rămân intense. În septembrie 2026, dinamica dintre marile puteri și stabilitatea regională rămâne un subiect de dezbatere constantă, în special în raport cu securitatea Mării Negre și rolul parteneriatelor strategice în gestionarea crizelor de frontieră.
