Vasile Pușcaș, care a ocupat funcția de negociator-șef al României în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană în perioada 2000-2004, a tras un diagnostic dur asupra stării actuale a țării. În declarațiile sale, acesta subliniază că, din cauza nivelului de destructurare economico-financiară și socio-politică, procesul de pregătire pentru integrarea monetară este departe de finalizare. Conform expertului, România are nevoie de o perioadă de timp considerabilă pentru a atinge condițiile necesare.
Fostul negociator estimează că ar fi necesar un interval de 10 ani pentru ca România să poată ajunge într-o poziție sănătoasă în anticamera Zonei Euro. Vasile Pușcaș menționează că, pentru ca acest obiectiv să fie realizat, este necesară o procese de „reparare a casei” la nivel național. El precizează că intrarea în Zona Euro poate fi transformată într-un adevărat proiect de țară, însă acest lucru depinde de o formulare clară, de asumare și de respectarea etapelor stabilite.
Analizând comportamentul elitei politice, Vasile Pușcaș observă o discrepanță între obiectivele oficiale și acțiunile concrete de integrare. El consideră că raportarea liderilor la obiectivul aderării la Zona Euro, ca opțiune statală asumată prin Tratat, indică în realitate o lipsă de apetit pentru o integrare europeană deplină. Această situație reflectă dificultățile de a transforma angajamentele juridice în realități economice și politice pe termen lung pentru statul român.
În ceea ce privește gestionarea resurselor din bugetul european, Vasile Pușcaș critică abordarea guvernelor din ultimele două decenii. El afirmă că, în perioada de după 2007, focusul principal a fost orientat spre modul în care se pot absorbi fondurile în Trezoreria din București. Guvernele au acționat mai degrabă prin încercarea de a primi bani din sacul european, fără a utiliza aceste sume ca instrumente financiare integrate în politici de dezvoltare coerente.
Expertul subliniază că lipsa unei strategii aplicate a fost marcată de faptul că fondurile europene nu au fost utilizate pentru politici de dezvoltare economico-socială. Abia în ultimii ani a apărut o schimbare de viziune, în care aceste resurse sunt menționate ca surse investiționale pentru infrastructura de transport și pentru sectorul social. În trecut, accentul s-a pus pe absorbția propriu-zisă a banilor, nu pe impactul lor strategic asupra economiei.
Integrarea în Zona Euro implică respectarea unor criterii stricte de convergență, care vizează stabilitatea prețurilor, controlul deficitului bugetar și gestionarea sustenabilă a datoriei publice. Procesul de aderare monetară este unul complex, care necesită nu doar stabilitate economică, ci și o coordonare politică solidă pentru a asigura reziliența economiei naționale în fața șocurilor externe din zona euro.
